Am stat trei zile in Israel, nesocotind seara de sambata, cand am ajuns. La hotel am primit camera 450, etajul al treisprezecelea. Am zambit. Mi-e tot mai simpatic numarul 13. Imaginea orasului in stanga, marea in dreapta. Ce sa-mi mai doresc?! Duminica, am facut o tura scurta, cu taxiul, pana la vechea statie de tren a orasului. Pe drum, ne-am oprit pret de-o fotografie, la Big-Benul din Tel Aviv. Zece minute pe tarmul marii mi-au readus gandurile in salasul lor. Valuri nu prea erau, dar niste surferi optimisti am gasit. Doamna Judith, ghida noastra, este o evreica de origine romana, stabilita in Israel de cand avea 7 ani. Vorbeste romaneste cu puternic accent moldovenesc, spre deliciul urechilor mele. Ici-sa a fost, aici-sa este... Neobosita, mereu cu un zambet la indemana, extrem de volubila, amabila, tonica. Luni dimineata, cand ne-a luat in primire, era pregatita cu fructe, biscuiti, apa, suc. Eu nu ma gandisem la nimic, ca de obicei. A fost simpatie la prima vedere si-a ramas simpatie declarata pe tot parcursul celor doua zile in care ne-a plimbat de la Ierusalim la Marea Moarta si-apoi prin Nazareth si Haifa. S-a apucat de turism cu 7 ani in urma, dupa ce-si incheiase o cariera de profesor de religie. Iubeste Romania, dar Israel este tara ei. Si-ar vrea pace... Ne-a povestit de toate, eu inca n-am asimilat o asemenea cantitate de informatie intr-un timp atat de scurt de cand ma stiu. Inca diger toate datele pe care le-am primit, am metabolismul mental extrem de lent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu